logo Via Viticola.png
NICULIȚEL
-povestea-

TRADIŢIE ŞI NATURĂ FĂRĂ PERECHE

Viticola - Sarica Niculiţel înseamnă tradiţia milenară, binecuvântată de soarele care îmbrăţişează dealurile Saricii si ale Niculițelului şi mângâiată de apropierea răcoroasă a Dunării. În cea mai veche podgorie a Dobrogei, cu soiurile sale alese şi nobile, vinul este o poveste despre binecuvântarea naturii şi despre pasiunea pentru desăvârşire.

VIZIUNE PENTRU VIITOR

Viziunea actualilor proprietari este să redea acestei bijuterii a viticulturii româneşti strălucirea şi recunoaşterea pe care o merită. Pornind cu un blazon de prestigiu, prin strategii dinamice şi printr-o chibzuită retehnologizare, acest terroir singular îşi recapătă pe zi ce trece  locul în topul producătorilor români de vinuri de înaltă calitate.

Echilibrul perfect între tradiţie şi modernitate consacră Viticola Sarica Niculițel ca jucător de referinţă al pieţei româneşti şi marcă recunoscută internaţional. 

Viticola Sarica Niculițel înseamnă, aşadar, o gamă unică de vinuri, cu personalităţi aparte şi cu o complexitate remarcabilă, amintind mereu de  aroma verilor dobrogene de la marginea Deltei.

ELEGANŢĂ INCONFUNDABILĂ

Astăzi, Viticola - Sarica Niculiţel deţine o podgorie proprie generoasă de 400 hectare si achziționează în plus struguri de la o serie de producatori locali.

Chiar dacă, în esenţă, modul de selecţie al strugurilor, introducerea lor în cramă şi metodele tradiţionale, vechi de mii de ani,  au fost păstrate, noile tehnologii de vinificaţie sunt mânuite cu măiestrie de oenologi de renume internațional, accentuând amprenta specifică  zonei Sarica Niculiţel.

În noua şi eleganta lor prezentare, vinurile Viticola Sarica Niculițel alcătuiesc arpegiul perfect, fie că sunt degustate într-un apus parfumat, la marginea apei, însoţind clinchetul de pahare şi zâmbetele complice ale unei conversaţii între prieteni sau făcând pereche la fel de fermecătoare cu reţete culinare tradiţionale ori cosmopolite.

Cu fiecare pas şi cu fiecare vin, de la exuberantul Aniversarium, prietenos şi sărbătoresc, la seriosul 1958, trecând prin minimalismul sincer al binecunoscutei Sarica, fie ca este Essentia sau Excellence, mergând mai departe la sofisticarea temperamentală şi rasată a Cailor de la Letea și chiar când ajungem la eleganța complexă a lui Scentico si unicitatea Trilogiei in Alb, ca mai apoi sa ne surprindă cu Pergament (100% Petit Verdot), cu revelatia unei Feteștii Negre ca cea din Epiphanié, Viticola – Sarica Niculițel devine fabulosul creator al unor experienţe care nu pot fi trecute cu vederea sau şterse de timp.